Cine suntem

“Descriem munca noastra ca fiind arta de a imbina armonios elementele ce definesc un business de succes: angajatii, competentele acestora si cultura organizatiei.”
- Echipa HR Solutions -
În contextul economiei de piaţă actuale, caracterizată printr-un dinamism sporit, în care pentru a fi cu un pas in faţa concurenţei este imperativ elementul de operativitate, s-a dezvoltat nevoia de externalizare a serviciilor. Serviciul de gestionare a resursei umane din cadrul organizaţiei este unul dintre ele, reuşindu-se astfel atât reducerea costurilor cat şi creşterea operativităţii.

a

ADMINISTRARE

PERSONAL
Intermediem relatia dintre angajator, angajati si Inspectoratul teritorial de munca, asigurand astfel o gestionare eficienta a resurselor umane din cadrul firmei. Preluam o parte din grijile ce tin de aspectele legislative pentru ca dvs. sa va puteti focusa pe dezvoltarea continua a organizatiei Avantajele delegarii acestui serviciu...
r

SERVICII

RECRUTARE
Achizitiile intr-o organizatie nu se refera numai la procurarea de materie prima (necesara procesului de productie), de resurse administrative, logistice, tehnologice, informationale sau energetice ci si la “procurarea” de resurse umane. Numai ca acest gen de „achizitie” este cunoscut si popularizat sub denumirea de recrutare...
t

SERVICII

TRAINING
Va ajutam sa crestesti performanta angajatilor dvs. punandu-va la dispozitie o gama complexa de programe de training menite sa vina in sprijinul problemelor cu care va cofruntati. Continutul cursurilor noastre este original si inovativ fiind produsul studiilor stiintifice in domeniul marketingului, vanzarilor si resurselor umane...

ARTICOLE RECENTE

original forta de muncaForta de munca vs resursa umana

Traim intr-o epoca de tranzitie, in care "reformele" sunt inca in faza de prototip oricare ar fi domeniul lor de referinta. Pentru ca inca traversam o perioada de tranzitie traim intr-o mare diversitate de dileme, unele cu tendinte de solutionare, altele poate la mii de ani lumina de adevar. Astfel stau lucrurile si in domeniul resurselor umane, un domeniu departe de faza de stabilitate si maturitate. Nici in acest domeniu, al resurselor umane, nu suntem scutiti de aceste dileme, unele din ele chiar paradoxuri demne de cartea recordurilor. Acest articol, care va constitui mai tarziu o sursa de informare si un reper pentru un studiu mai aprofundat si mai ..... citeste mai mult

Ce sunt liderii? De unde vin ei si cum ajung lideri? Ce trebuie sa faca un lider? Care este motivatia liderului? Sau de ce face ceea ce face? Orice persoana care ocupa o functie de manager este un lider? Cum stim cine este lider si cine nu? La aceste intrebari si la altele veti putea gasi raspunsuri in cadrul Liderii.ro

Oamenii, care isi cunosc bine emotiile si sentimentele si le pot controla si gestiona, care pot intelege cu usurinta emotiile si sentimentele semenilor lor si se pot adapta acestora in mod armonios, detin un foarte mare avantaj in toate aspectele vietii lor profesionale si personale. Prin inteligenta-sociala.ro construim acest avantaj.

Numai adevaratul vanzator profesionist stie ca fara pregatire, fara instruire de specialitate, fara dezvoltarea continua a cunostintelor si abilitatilor in domeniul sau de activitate, intr-un mod responsabil, asumat, bine motivat, calitativ si suficient, nu are nicio sansa in a face vanzari de succes. Arta-vanzarii.ro - science of business!